La data de 20 iulie şi-a ridicat pânzele ”Corabia prieteniei”, în care s-au îmbarcat 47 de ”marinari” dornici de frumoase aventuri. Tabăra de vară, organizată de AO „Filocalia” pentru copii din familii social vulnerabile de pe ambele maluri ale Nistrului, a început cu succes. Tabăra a fost desfășurată cu ajutorul a 10 voluntari devotați. În prima zi, proba prieteniei a fost trecută cu brio. Jocuri de cunoaștere, împărțirea pe echipe și primele interacțiuni între copii ne-au făcut să avem încredere într-un bun start.