Highslide for Wordpress Plugin

Archive for ianuarie, 2018

25507799_1633106326732734_1757539818019984624_n

Totalurile campaniei ,,Fii solidar cu Moș Crăciun’’, ediția a VII-a!

În perioada 20 noiembrie 2017 – 30 ianuarie 2018, AO Filocalia a desfășurat a VII-a ediție  a Campaniei caritabile „Fii solidar cu Moş Crăciun”. Acest eveniment a avut ca scop să ajute cât mai multe persoane socialmente vulnerabile, totodată, dezvoltând conceptul  „Dar din dar”,  și să amintească celor ce nu duc lipsuri că există oameni care au nevoie de susținerea lor. Nu e complicat să facem un bine şi nu este neapărat să fim milionari pentru a-i putea ajuta pe alţii, important e să dorim acest lucru şi să fim sensibili la problemele celor din jur. În această perioadă, toți donatori au demonstrat cu mult curaj că problema săraciei nu este una străină pentru ei. Cu ajutorul lor am reuşit să desfăşurăm mai multe activități decât ne-am propus iniţial. Astfel, beneficiari ai Campaniei au fost 550 de copii, 85 de familii nevoiașe, 70 de persoane în etate din următoarele localități: Costeşti, Ialoveni;  Coșnița, Dubăsari; Congaz, Comrat;  Hârbovăț, Călărași;  Zgurița, Drochia; Drăgușeni, Strășeni;  Cotiujenii Mari, Șoldănești;  Sălcuța, Căușeni; Chiperceni, Orhei.

DSC_0830

Ultima destinație a frumoasei noastre campanii de iarna!

La data de 25 ianuarie, am mers în vizită la copiii de la Centrul ,,Lucic solnțe’’ din s.Congaz, or. Comrat. Voluntarii Filocaliei au  realizat un master clas de iarna la care au participat 15 beneficiari ai centrului. Copiii au confecționat lucrări hand made, ca: om de zăpadă și  cerb din hârtie,coronițe pentru fetițe, felicitări de iarnă, iar la final au  participat la o lucrare comună foarte creativă. La final, micii maeștri au primit cadouri dulci. Totodată, 12 familii cu mulți copii au primit pachete cu produse alimentare, jucării și cadouri dulci pentru copilași. Ne bucurăm că am văzut în ochii copilașilor și a părinților o scînteie de speranță și bucurie.

26239934_1656709541039079_6140110773798002255_n

Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.”(Sfântul Prooroc David)

În preajma sărbătorilor de iarnă, am desfășurat frumoasa campanie ,,Fii solidar cu Moș Crăciun, în cadrul căreia am oferit susținere și am adus zâmbetul pe fețele multor oameni mai triști ca noi. Nu am fi putut realiza aceasta fără ajutorul unor oamnei cu sufletul mare care merită toate mulțumirile și plecăciunile noastre. Astfel, aducem mulțumiri cordiale pentru Vienna Insurance group din Austria, IM ,,Biroul de Cretit’’ SRL, Biserica ,,Sf. Ierarh Nicolae’’ din Costești, Ialoveni, Elena Maxim, Tatiana Lupacescu, Corina Sansonnene, Semira Tauzi, Marcia Daenzer și Diaspora din Eleveția, Gheorghe și Elena Diaconu, Tatiana și Natalia Zaporojeț, Cristina Cobîlaș, Corina Erşov, Cristina Ciobanu, Bogdan Ciobanu şi Alina Loboda și Diaspora din Belgia, Igor şi Elena Popov, Alexei și Mihaela Ursachi, Elena Munteanu, Dmitrii şi Iulia Teterea, Galina Midoni, d.Ecaterina și Lidia Bivol pentru donații financiare, haine, încălțăminte, jucării și dulciuri. Pentru că există oameni cu sufletul mare și pentru că am adunat mai multe donații decât ne-am propus inițial, AO Filocalia prelungește campania până la sfârșitul lunii ianuarie.

26166153_1642481825795184_6602612678041961570_n

Bucuria lor este și bucuria noastră!

În preajma sărbătorilor de iarnă, AO Filocalia a mers cu daruri și la beneficiarii din s.Costești, Ialoveni. Astfel, Moș Crăciun și-a umplut sacul cu cadourii, jucării, fructe, produse alimentare și produse igienice și a pornit să asculte colinde și urături de la copii. Sigur că și copiii și persoanele în etate beneficiare s-au bucurat de aceste mici daruri cu o însemnătate mare pentru ei.
Mulțumim tuturor implicați în campanie!