Print Friendly Get a PDF version of this webpage

De mai multi ani AO “Filocalia” menține legături strânse cu școala auxiliară internat nr. 5 din Chișinău. În noiembrie 2011, în incinta instituției a fost amenajată o cameră de joc, unde copiii cu dizabilități mentale au posibilitatea să participe la lecții de ludoterapie (terapia prin joc), dezvoltându-și abilitățile de bază. Tot atunci a fost creată o echipă de voluntari special instruiți, care urmau să se ocupe cu aceștia.
După vacanța de iarnă, începând cu 18 ianuarie, voluntarii organizației au reluat vizitele la elevii internatului. De două ori pe saptămână, voluntari de diferite vârste vin să socializeze cu acești copii, pentru a-i ajuta să iasă din tiparele rutinei de zi cu zi și pentru a contribui cât de puțin la dezvoltarea capacităților lor mentale.
Mulțumim celor care au decis să acorde o parte din timpul lor liber pentru a dărui zâmbete, inspirație și a lega prietenii cu acești copii deosebiți.