Print Friendly Get a PDF version of this webpage

La 18 martie am decis să mergem cu colete alimentare şi pe la bătrânii din s. Costeşti, r. Ialoveni. 12 case pustii cu câte o pereche de ochi trişti ne-au întâlnit în acea zi. Ca şi toţi cei pe care i-am vizitat până acum, bunicii din această localitate erau singuratici şi trişti. Voluntarii noştri au încercat să le mai aline suferinţa printr-o vorbă de încurajare, un zâmbet şi câteva daruri adunate în cadrul campaniei „Ajută un bunic să zâmbească”.
Ne dorim ca în fiecare localitate a republicii să existe tineri care ar vizita organizat persoanele din generaţia a treia. Este important să nu fim indiferenţi faţă de ei. Aceşti oameni şi-au sacrificat tinereţile îngrijind câte 5 – 7 copii într-o perioadă istorică extrem de complicată, ca să ajungă până la urmă într-o stare deplorabilă la bătrâneţe… Schimbarea trebuie să înceapă de la noi, cei tineri. Mulţumim mult pentru ajutor şi implicare voluntarilor originari din localitatea Costeşti: Victor Budeanu, Andrei Mihalache, Victoria Bivol şi Mariana Bortă.