Print Friendly Get a PDF version of this webpage

În fiece an, la 22 mai, de sărbătoarea Sf. Nicolae, în satul Costeşti, r. Ialoveni, se serbează Hramul localităţii. În acest an, sfânta sărbătoare a fost una mai specială, pentru că Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului ”Teleradio Moldova” a decis să acorde emisie directă pe toată ţara pentru slujba bisericească de la biserica “Sf. Nicolae” din Costeşti.
Oaspeţi de vază au onorat cu prezenţa lor frumosul eveniment: ctitori ai bisericii, fețe bisericești din r. Ialoveni, oaspeţi din România, de la Mănăstirea din Focșani, care i-au încântat pe toţi cei prezenţi cu cântări bizantine. Nu mai puțin emoționante au fost cântările celor trei coruri ale bisericii din sat – ”Protoiereul Filaret”, ”Anastasyos” și ”Îngeraşii”.
Şi copiii de la Centrul social “Sf. Filaret cel Milostiv” pe lângă biserica “Sf. Nicolae” au participat la eveniment prin amenajarea în curtea locașului sfânt a unei frumoase expoziţii a lucrărilor efectuate în cadrul atelierelor de creaţie. Enoriașii și oaspeții au rămas profund impresionați de talentul beneficiarilor Centrului.
Cu toții am asistat la o slujbă deosebită, după care gospodinele din sat i-au invitat pe toţi la o masă mare, plină de bunătăţi. În timpul mesei, corurile bisericești au interpretat, împreună cu cei prezenţi, cântări duhovniceşti şi “Mulţi ani trăiască” pentru toţi.
Cel mai important este faptul că sfântul locaș și ograda bisericii erau pline de copii. Astfel, tânăra generație din s. Costești este educată în spiritul credinței și tradițiilor strămoșești – fapt extrem de important în condițiile actuale de început de secol XXI.