Print Friendly Get a PDF version of this webpage

Ultima destinaţie a campaniei „Un Mărţişor face primăvara” a fost cel mai nordic punct al Moldovei – localitatea Călărăşeuca, r. Ocniţa. Un mărţişor făcut de copiii de la atelierele de creaţie patronate de AO “Filocalia” a adus bucuria bătrânilor din Azilul din Călăraşeuca, anunţând adevărata căldură şi frumuseţe a primăverii. Şi pentru ca am avut parte de o zi minunata cu mult soare, am decis să trecem în drum spre Azil pe la 2 dintre frumoasele mănăstiri ale noastre: Călăraşeuca şi Rudi.Ajunşi la Azil şi văzând lumina din ochii bătrânilor, am realizat că ei au nevoie în primul rând de comunicare şi de prezenţa oamenilor alături de ei. Vizita noastră neaşteptată i-a umplut de bucurie pe bunii noştri prieteni vârstnici. Atunci când am intrat pe uşa azilului, beneficiarii lui ne-au primit cu braţele deschise şi cu o bucurie mare imprimată pe chip. Am venit la ei cu daruri şi cu tradiţionalele mărţişoare. Am petrecut momente frumoase, alături de oameni cu suflet mare! Gazdele au fost foarte primitoare, am avut parte şi de momente vesele. Ne-au depănat amintiri şi am văzut în privirile lor licăriri de recunoştinţă. În această călătorie am fost însoţiţi şi de către un voluntar internaţional, originar din Germania – Gerhard Mann, care a adus donaţii chiar din ţara sa până în Moldova pentru a ajuta persoanele social vulnerabile din această regiune. Voluntarul ne-a împărtăşit câteva dintre impresiile sale: „ Am avut mare noroc de timp, a fost prima zi cu soare adevărat! Mi-au plăcut ambele mănăstiri vizitate, auzisem despre Rudi, dar nu sunt sigur că ajungeam de unul singur până acolo. Despre bătrâni: bunicul meu şi-a petrecut de asemenea ultimii ani ai vieţii într-un azil (avea 96 de ani!), dar în comparaţie cu Germania, condiţiile aici diferă cu mult. E foarte trist când 4 bătrâni stau toată ziua într-o odaie şi nu fac altceva decât să asculte radio. Mi-ar fi plăcut să petrec mai mult timp cu ei, vârstnicii au în general multe de povestit, însă ştiu că eram prea departe de casă şi trebuia să ne întoarcem până să se lase noaptea. Mi-au plăcut şi familiile vizitate: ei luptă pentru a supravieţui, dar totuşi încearcă să ia ce-i bun de la viaţă.”