Print Friendly Get a PDF version of this webpage

La data de 18 martie, elevii din satul Speia, r. Grigoriopol, au avut parte de primele ore în atelierul de croitorie şi cel de artă decorativă, deschise în şcoala din localitate.

Acest fapt a fost posibil datorită proiectului “Dezvoltarea abilităţilor creative şi profesionale ale copiilor din familii social vulnerabile din s. Speia, r. Grigoriopol, reieşind din experienţa acumulată de AO Filocalia pe malul drept al Nistrului”, implementat în parteneriat cu AO “Надежда и будущее”, cu asistența Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană, cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care îşi propune să contribuie la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului.

Astfel, încăperea a fost mobilată şi dotată cu maşini de cusut, surfilator, masă de călcat şi alte ustensile, pentru a le oferi fetelor ocazia să deprindă arta acului şi tehnici de artă decorativă.

În această zi specială, au fost alături de elevi profesori din s. Speia şi din alte ateliere patronate de AO Filocalia. Astfel, doamna Maria, profesoară de croitorie în s. Coşniţa, r. Dubăsari, a fost cea care a ghidat fetele în lucrul cu maşinile de cusut de ultimă generaţie. Fiecare dintre fete a reuşit să coase cel puţin o pernuţă pentru ace. În ciuda aparenţei că croitoria ar fi o îndeletnicire pentru femei, s-a găsit şi un băiat curios şi curajos, care a ţinut să încerce şi el neapărat cum se lucrează la o maşină de cusut.

Fetele de atelierul de artă decorativă au aflat despre istoria vitraliilor şi au pictat asemenea mici opere de artă sub îndrumarea doamnei Victoria, profesoară de artă decorativă la centrele sociale de creaţie “Agapis” din Chişinău şi “Sf. Filaret cel Milostiv” din s. Costeşti, r. Ialoveni. Deși majoritatea dintre eleve au pictat pe sticlă pentru prima dată, micile opere de artă pe care le-am putut admira la sfârşitul orei ne-au demonstrat cât de talentate sunt.

Iar pentru a nu-i lăsa fără de ocupaţie pe băieţii de la atelierul de lemnărie, care sunt încă în aşteptarea utilajului, l-am invitat cu noi pe domnul Anatolie Târnău, director și profesor de lemnărie la Şcoala auxiliară internat nr. 5 din capitală. El le-a oferit informație teoretică despre ceea ce urmează să înveţe ei în cadrul atelierului şi le-a demonstrat câteva lucrări executate de elevii din dreapta Nistrului.

Ziua petrecută în compania profesorilor de pe ambele maluri ale Nistrului şi a copiilor din s. Speia, lucrând împreună pentru a le oferi copiilor din sat o educaţie mai bună, a fost una deosebit de frumoasă. Acum aşteptăm să admirăm lucrările lor, care reprezintă roadele încrederii între oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului.

Acest proiect este realizat cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care îşi propune să contribuie la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.