Print Friendly Get a PDF version of this webpage

La 28 iunie aproximativ 25 de voluntari AO Filocalia şi-au dat întâlnire în parcul Valea Trandafirilor pentru a se cunoaşte mai bine si pentru a planifica a 4-a ediție a campaniei anuale de bază ale Asociaţiei – „Ajută clopoţelul să sune pentru fiecare copil”. Scopul acesteia este unul nobil – de a ajuta cât mai mulţi copii din familii social-vulnerabile să meargă la şcoală cu ghiozdane şi rechizitele necesare. Din acest motiv, implicarea voluntarilor este deosebit de importantă pentru succesul demersului nostru.

În fiecare an AO Filocalia organizează câte un trening pentru voluntarii noi ce se alătura echipei. Însă cum tineri interesaţi de activităţile noastre apar pe tot parcursul anului, ieşirile în aer liber servesc drept un bun prilej de a consolida echipa de voluntari şi de a-i include şi pe nou-veniţi în acţiunile noastre.

Astfel, prima parte a zilei a fost dedicată jocurilor de cunoaştere. „Mosorelul”, „Cuvântul Înainte” sau „Caracteristica” au avut rolul de a-i ajuta pe voluntari să se cunoască mai bine între ei dar şi de a afla mai multe despre activitatea Asociaţiei.

Dat fiind faptul că ne adunasem şi pentru a pentru a ne odihni împreună, înainte de masă tinerii au jucat badminton, au discutat şi au schimbat impresii.
Socializarea a continuat şi în timpul prânzului. Iar după câteva felii de pizza au început discuţiile şi planurile pentru a IV-a ediţie a Campanie „Ajută clopoţelul să sune pentru fiecare copil”.

Spre seară am reuşit să creăm eventuale scenarii ale evenimentului de promovare a campaniei şi să distribuim sarcinile între voluntarii prezenţi. Astfel, împreună cu brava noastră echipă de voluntari, am petrecut o frumoasă zi de vară urându-le bun venit noilor voluntari în echipă şi planificând unul dintre marile evenimente organizat anual de către Asociaţie, dar şi recreându-ne într-un mod activ.