Print Friendly Get a PDF version of this webpage

La 30 august în satul Costesti, Ialoveni a sunat în doua locuri clopoțelul vestitor al noului an școlar: la biserica ”Sfântul Nicolae” și în centrul satului, unde a fost organizată o frumoasă sărbătoare cu ocazia evenimentului anual ”Limba noastră”. La biserica din localitate s-a anunțat despre ediția a V-a a campaniei de colectare a rechizitelor școlare pentru copiii din familii defavorizate și din cele adunate s-a reușit procurarea celor necesare pentru noul an școlar pentru 10 copii. Mulțmim enoriașilor care au fost receptivi.

La evenimentul organizat de Primăria satului Costești au fost chemați încă 30 de copii beneficiari care, pe lânga rechizite și dulciuri au fost implicați și în activități creative – master classuri, pictură pe față, feliciări manual pe peliculă și o lucrare comună: Copacul Școlarului. Mulțumim celor adunați la eveniment  pentru contribuția financiară la campania ”Ajută clopoțelul să sune pentru fiecare copil”, ediția a V-a și mulțumim celor care nu au putut fi prezenți, dar au donat bani și rechizite: Mircea Marusic, familia Ghelburg, Centrul Homeopatic Hahnemann, director Ludmila Izverschi.