Print Friendly Get a PDF version of this webpage

După un an greu, sărbătorile de iarnă ar trebui să fie o perioadă de linişte, bucurii şi căldură sufletească. Atmosfera de Crăciun ne aduce lumină şi ne aminteşte de anii copilăriei, de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moş Crăciun. La fel ca și în anii precedenți, AO „Filocalia”, pornind de la ideea că de sărbători fiecare ființă are dreptul să fie fericită, a continuat frumoasa tradiție de iarnă și a desfășurat a V-a ediție a Campaniei de caritate „Fii solidar cu Moş Crăciun”, în speranţa de a bucura şi de această dată cât mai multe persoane nevoiașe.

Campania are scopul să ajute persoane socialmente vulnerabile; totodată, prin dezvoltarea conceptului „Dar din dar”, să amintească celor ce nu duc lipsuri că există și oameni care au nevoie de susținere. În acest an am reuşit să desfăşurăm mai multe activități decât ne-am propus iniţial. Astfel, beneficiari ai Campaniei au fost 450 de copii, 35 de batrâni și 60 de familii nevoiașe din următoarele localități: s. Chirsovo și s. Congaz din r. Comrat; com. Costeşti, r. Ialoveni; or. Călărași; s. Cotiujenii Mari, r. Şoldăneşti; s. Zgurita, r. Drochia; s. Coșnița, r. Dubăsari; s. Hârbovăț, r. Anenii Noi; or. Călărași; s. Grozești, r. Nisporeni; mun. Chișinău.

În perioada 25 noiembrie 2015 – 07 ianuarie 2016, împreună cu devotaţii voluntari ai organizaţiei şi cu sponsorii Campaniei, am reuşit să aducem spiritul sărbătorilor de iarnă și multe zâmbete mai multor beneficiari. Astfel, 60 de copii au participat la un matineu şi au vizionat un spectacol minunat – ”Eliza și lebedele’’, după Andersen, la Teatrul ”Luceafărul” din capitală; alţi 150 de beneficiari (din Centrele de resurse “Lucik solnța “ din s. Kongaz , ”Luci” din s. Chirsovo și ”Fidanjik” din r. Comrat; Centrul de Plasament din or. Călărași; Școala Auxiliară Internat nr. 5 din Chișinău și copii din familiile social vulnerabile din s. Grozești, r. Nisporeni) s-au bucurat de dulciuri, jucării, rechizite, au dansat şi au colindat într-o minunată scenetă, montată împreună cu voluntarii „Filocaliei”, costumați în personaje din basmele preferate ale copiilor.

Nimic nu e mai frumos decât un zâmbet de batrân care se bucură de o vorbă caldă și o mângâiere, de aceea nu au fost uitați nici 30 de vârstnici din s. Coşniţa, r. Dubăsari, și din s. Zgurița, r. Drochia, primind în dar de sărbători produse de primă necesitate. De asemenea, mai multe familii cu mulţi copii au primit pachete cu produse alimentare şi igienice, iar fiecare copil s-a ales cu câte o cutie de bomboane şi jucării de la Moşul cel darnic.

În timp ce Moș Crăciunul „Filocaliei”, cu sacul plin de daruri, se deplasa dintr-o localitate în alta, alți voluntari și copii de la Centrul ,,Sf. Filaret cel Milostiv” din s. Costești și-au petrecut timpul confecționând obiecte şi lucrări pentru comercializare la Târgul de Crăciun, desfășurat în reţeaua de magazine FOURCHETTE și la NIAGARA CITY în perioada 15–30 decembrie, la MOLDEXPO în perioada 18–27 decembrie și în rețeaua LINELLA între 18 și 30 decembrie, unde s-au colectat 8150 lei şi 7000 lei donații. În acest context, le exprimăm profunda recunoştinţă reprezentanţilor sus-numitelor centre comerciale pentru promovarea Campaniei noastre şi le urăm succese mari în anul 2016, sperând la noi colaborări frumoase pe viitor.

Aducem deosebite mulțumiri pentru colaborare şi sprijin următoarelor persoane juridice: reţeaua naţională de magazine LINELLA; Centrul expoziţional MOLDEXPO; biserica „Sf. Nicolae” din s. Costeşti, r. Ialoveni; conducerea magazinului FOURCHETTE, centrului sportiv NIAGARA CITY și IM ”Biroul de credite” SRL.

Ne-au susținut și mulți oameni (persoane fizice) de bună credință, cărora le mulțumim din suflet pentru implicare: Cristina şi Bogdan Ciobanu, Corina Erșov, Oleg și Svetlana Nastase, Diana și Mariana Pojoga; Alexei Moraru, care a fost devotatul șofer al „Filocaliei” , Tatiana Corcevaia, Aliona Levinte, Rucsanda Savciuc. Și voluntarii noştri, ca de fiecare dată, au contribuit cu donaţii de haine, jucării, fructe, produse alimentare, dar și cu dăruire de sine. Le suntem profund recunoscători pentru aportul adus și suntem foarte bucuroși că lumea nu rămâne indiferentă faţă de problemele celor mai triști ca noi.

Sperăm ca astfel de campanii să devină o tradiţie în societatea noastră şi tot mai mulţi oameni să se implice în ajutorarea celor care cred în magia frumoaselor sărbători de iarnă şi a Naşterii Domnului.