Print Friendly Get a PDF version of this webpage

În perioada octombrie 2017 – iunie 2018 în cadrul Centrulul de Creaţie pentru Copii şi Tineret „Sf.Filaret cel Milostiv” de pe lângă biserica „Sf.Nicolae” din com. Costeşti, r. Ialoveni, s-au desfăşurat cursuri de Artă Culinară.

Circa 25 de copii au învăţat de la profesoara Lidia Bivol etica servirii, reţete culinare, „secrete” ale gustărilor de desert şi alte lucruri utile pentru viitor. Au fost echipaţi cu şorţuleţe speciale şi bonete de bucătar, pe care mai apoi le-au primit în dar. Au avut lecţii practice și au fost ei înșişi micii bucătari ca de fiecare dată să savureze cu plăcere bucatele şi dulciurile pregătite. Au fost ajutaţi şi de către voluntarii-veterani şi foştii beneficiari ai Centrului: Mariana Bortă, Natalia Luca, Alina Marandici, Lilia Mereacre, Elena Borta. La data de 10 iunie, la sfârşitul Sfintei Liturghii, în prezenţa enoriaşilor, părinţilor şi rudelor copiii au primit Certificate de absolvire al cursului. Festivitatea a continuat cu participarea oaspeţilor-voluntari Corina Erşov, Radu Dumbravă şi Laura Erşov, unde s-au organizat jocuri şi victorine, care i-au amuzat pe copii şi au creat o atmosferă de adevărată sărbătoare.